De vorbă cu Alex Ștefănescu la Facultatea de Filosofie

Facultatea de Filosofie a Univeristății din București a găzduit, în data de 1 iunie, conferința Literatură, filosofie și studenție, organizată de Asociația Studențească Philos. Conferința a fost susținută de criticul literar Alex Ștefănescu și a avut drept invitați atât studenți din cadrul Facultății de Filosofie, cât și persoane care manifestă interes pentru domeniul criticii literare. Curiozitățile au fost numeroase, iar răspunsurile invitatului nostru au reușit să coreleze explicațiile detaliate cu sfaturile pentru studenție J

Alex Ștefănescu este unul dintre cei mai importanți critici și istorici ai literaturii române, fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1977. De-a lungul timpului, a publicat peste 5000 de articole de critică literară, zeci de volume de antologie, proză, critică și teorie literară, însă cea mai complexă lucrare a sa este Istoria Literaturii Române Contemporane (1941-2000).

Primul subiect abordat în cadrul conferinței a fost critica literară. Ce presupune meseria de critic literar? Este critica literară o știință? Cât de dificil este să fii „cititorul de serviciu” și care sunt responsabilitățile criticului față de cititorii obișnuiți?

Ce presupune critica literară?

Conform lui Alex Ștefănescu, diferența principală dintre un cititor specializat și un cititor obișnuit nu constă în inteligență. În condițiile în care orice cititor poate spune dacă i-a plăcut sau nu o anumită carte, criticul literar nu este un cititor mai inteligent decât restul, ci este cititorul care oferă un răspuns întrebării De ce mi-a plăcut/nu mi-a plăcut această carte? Practic, criticul își fundamentează afirmațiile pe argumente și evaluează textul literar folosind o tehnică specială. În spatele său stau toate cărțile citite, asupra cărora a pronunțat un verdict și care îl ajută să evalueze comparativ calitatea unui text literar. Criticul pătrunde dincolo de senzația produsă de lecturare și este capabil să stabilească în ce constau atât punctele slabe ale scrierii, cât și punctele  forte.

O persoană din public a pus problema subiectivității în critica literară: se întâmplă ca un text literar, evaluat într-un mod de un critic să fie evaluat într-un mod total diferit de un altul? Cum se poate evalua în mod cât mai obiectiv o scriere? Alex Ștefănescu a mărturisit că subiectivitatea este autentică, însă există doi factori importanți în timpul evaluării: starea emoțională și materialul evaluat înainte. În cazul în care starea emoțională nu permite o analiză obectivă, cartea ar trebui citită în mai multe rânduri. Similar trebuie să se procedeze și atunci când textul criticat anterior a fost considerat ori foarte bun ori foarte slab calitativ.

În ceea ce privește statutul de știință a criticii literare, ne-a devenit clar faptul că, atâta timp cât criticul nu poate să prevadă direcția în care un scriitor se îndreaptă, în opera sa, critica nu poate fi considerată știință. Științele au caracter de previzibilitate; repetarea experimentelor științifice conduce la concluzia că, dacă toți pașii sunt respectați întocmai, rezultatul va fi întotdeauna același. Dacă în literatură ar putea fi aplicat același principiu, probabil că, de fiecare dată când am citi proză sau poezie, nu am avea nevoie decât de un set de reguli după care să ne ghidăm pe tot parcursul textului. Respectarea lor ar însemna că ne-am aflat în fața unei scrieri reușite, indiferent de calitatea emoției care ne-a fost transmisă. Dar asupra emoției vom reveni în curând J Cu toate acestea, există critici literari care consideră că lucrează într-un domeniu științific și care se comportă ca atare, realizând lucrări ce conțin terminologii savante și care abundă în neologisme.

Cum este viața unui critic literar?

Alex Ștefănescu ne-a dat impresia că meseria de critic literar este una dintre cele mai dezirabile: „Să faci ceva din plăcere și să fii și plătit pentru asta!” Literatura a reprezentat dintotdeauna pentru el plăcerea „supremă”. În copilărie, cititul îi provoca atât de multă bucurie încât credea că a descoperit o activitate nouă, care urma să fie micul său secret. Nu avea de gând, pe atunci, să împartă o carte bună cu nimeni, dar, după cum spune și el, meseria l-a determinat să facă tocmai opusul: să devină „cititorul de serviciu”. Și astfel ajungem la o altă curiozitate: este chiar atât de ușoară viața unui critic?

Unii ar spune că da, pentru că tot ce face este să „citească în timp ce bea cafea”. Alții ar spune că viața lui e monotonă și lipsită de întâmplări speciale. În realitate, Alex Ștefănescu o descrie ca fiind „mult mai aventuroasă”. Rolul principal al criticului este de a-i orienta pe ceilalți cititori în ceea ce privește literatura pe care să o citească. Viața este mult prea scurtă pentru a citi cărți proaste, dar criticii trebuie să facă acest lucru, pentru a le putea recomanda cititorilor obișnuiți doar titluri de volume care merită să fie citite.

„Nu este chiar atât de paradisiac totul. Trebuie să citești multe cărți proaste.Am scris un volum numit Cum te poți rata ca scriitor.Câteva metode sigure și 250 de cărți proaste. Ca să scriu despre 250 de cărți proaste, a trebuit să citesc 1000 de cărți proaste. Nu mă puteam mulțumi cu prostia propriu zisă ci aveam nevoie de o prostie expresivă, spectaculoasă”

Critica literară atrage după sine antipatii – scriitori nemulțumiți de verdictul dat în legătură cu lucrarea lor, scriitori care consideră că nu au fost lăudați suficient, scriitori care se simt jigniți atunci când li se spune că nu au talent, în condițiile în care talentul literar este extrem de rar. Din acest motiv, criticul este cel mult respectat de oameni, dar nu iubit de către aceștia, fiind mai degrabă privit drept un „distrugător de iluzii”.

Criticul este pus în situații mai mult sau mai puțin plăcute. Alex Ștefănescu nu a ezitat să ne povestească despre cum un dentist a „profitat” de moment și a început să îi recite poezii, creații proprii, în timp ce îi realiza o lucrare dentară și, l-a obligat, practic, să îl asculte. A întâmpinat și alte tipuri de experiențe – au existat persoane care l-au amenințat, care au încercat să îl șantajeze prin diverse tertipuri sau care chiar au reacționat violent din princina orgoliului personal.

Una din experiențele deosebite, mărturisește invitatul, s-a întâmplat în tinerețe, când a avut ocazia să îl cunoască personal pe Nichita Stănescu. Era angajat la redacția unei reviste din provincie și fusese trimis la București, cu scopul de a obține zece poezii de la Nichita. L-a găsit pe poet la un hotel, într-o reuniune cu alți scriitori și acesta l-a invitat să stea la masa lor, promițându-i că îi va da cât de curând cele zece poezii. Alex Ștefănescu a observat că Nichita nu avea nici o servietă și s-a gândit că  nu are de unde să îi dea poeziile în timp util, așa încât să prindă și trenul pentru care avea bilet. Poetul i-a observat îngrijorarea și l-a întrebat dacă are un carnet în care să noteze. Probabil anticipați ce s-a întâmplat: Nichita Stănescu i-a dictat poezie după poezie, cu un „geniu al improvizației” nemaivăzut până atunci. La final, a mai creat o poezie, pe care a numit-o Silex  și i-a dedicat-o lui Alex Ștefănescu. Silex a avut viață 30 de secunde, după care au ars-o, pentru a rămâne „poezia lor”.

Literatura proastă și „progresul” literar

Am fost curioși în ceea ce privește diferența dintre o scriitură calitativă și una proastă. Constă în limbaj, în emoție, în talentul literar, în intenția scriitorului? Răspunsul pe care invitatul nostru l-a oferit a inclus toate aceste elemente, însă accentul a fost pe emoția transmisă cititorului. Există autori care afirmă că „au pus toată viața lor într-o carte” și își doresc să impresioneze prin asta. Există poeți care încearcă să explice înțelesul pe care au vrut să-l ofere unei poezii, dar care nu acceptă faptul că dacă cititorul nu a simțit nicio emoție lecturând, atunci emoția nu există. Nu contează intenția scriitorului, atâta timp cât emoția nu este transmisă.

Inadecvarea stilistică și exprimarea în limba de lemn garantează eșecul în literatură. O carte proastă poate fi recunoscută după umorul involuntar pe care îl stârnește nu atât situația, cât exprimarea nepotrivită. „Momentele care ar trebui să te facă să plângi, te fac să râzi și cele menite să te facă să râzi, te fac să plângi”.

Ne-a fost imposibil să nu remarcăm admirația pe care criticul i-o poartă lui Mihai Eminescu. „Nu ne trebuie cultură ci educație sentimentală pentru a-l citi pe Eminescu”. S-a abordat, astfel, problema manualelor școlare de limba și literatura română și s-a oferit un răspuns la întrebarea De ce nu îl mai citesc copiii pe Eminescu?

Modul în care sunt realizate cerințele din manualele școlare de limba și literatura română oferă o perspectivă greșită asupra creațiilor valoroase, conform lui Alex Ștefănescu. Manualele sunt supraîncărcate atât cu exerciții cât și cu explicații fără folos, care îndreaptă interpretarea operei literare spre căutarea unor simboluri ascunse și a unor scopuri ale autorilor. Or, literatura nu ar trebui cercetată în amănunt iar versurile nu ar trebui analizate cu gravitate, ci cu o delicatețe specifică cititorului care are educație sentimentală.

Nu am putea spune că „Eminescu e învechit”, dar nici că literatura scrisă în secolele trecute a fost ori mai calitativă, ori mai proastă decât cea scrisă în contemporaneitate. În literatură nu există un progres precum cel tehnologic; există doar o schimbări în funcție de modă și curent. Progresul tehnologic, pe de altă parte, are o influență asupra percepției literare, motiv pentru care există tendința de a spune că „Eminescu e depășit”. Alex Ștefănescu a punctat faptul că noi, ca reprezentanți ai societății actuale, suntem depășiți de Eminescu, pentru că am involuat pe plan sentimental. Poezia lui Eminescu presupune un ritual și o candoare a exprimării, care se află în contrast cu nevoile cititorului de azi, de trăire artistică rapidă și violentă.

 

Nevoia de literatură

„Cu toții avem nevoie de literatură, doar că nu conștientizăm această nevoie”

Nevoia de literatură se explică în același mod precum nevoia de artă, de frumos. Viața ar trebui trăită în mod frumos, iar cititul ar putea aduce o contribuție foarte mare în acest sens. Printr-o intervenție din public s-a întrebat dacă literatura oferă „experiență de viață”. Probabil presupunerea a fost că prin cunoașterea mai multor moduri de gândire și prin întâlnirea, chiar și în plan fictiv, cu situații diverse, un cititor

învață lucruri pe care le-ar putea învăța și din experiențele reale. Nu se câștigă experiență din literatură, dar se câștigă frumusețea, noblețea și viziunea – amplificarea trăirilor.

Mărturisim că experiența de a-l asculta pe Alex Ștefănescu vorbind despre literatură a fost atât de plăcută încât ne gândim să o repetăm, cât de curând!

 

 

Autor Diana Persu

Anunțuri
Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat in Social

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhiva postărilor
Logo Asociația studențească Philos

Logo-ul Asociației studențești Philos

Logo Asociația Studenților din Universitatea București
Logo Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România

European Student's Union

%d blogeri au apreciat asta: