În Lyon, cu Erasmus

Primul an de studenție: prieteni noi, experiențe noi. Am auzit multe persoane în jurul meu vorbind de Programul Erasmus. M-am interesat să văd despre ce este vorba și am zis că vreau și eu. Perioada care a urmat a fost de informare și așteptare. Le-am spus alor mei (familiei) că aș vrea să mă înscriu într-un program, pentru un semestru de studiu într-o altă țară. Credeau că glumesc, au spus „Bine”. Am așteptat perioada de înscrieri. În martie am văzut anunțul și eram convins că este „trenul” pe care nu trebuie să-l pierd. M-am uitat câteva ore bune pe lista universităților partenere. Ce să aleg? Spania, Grecia, Polonia, Franța, Italia, Bulgaria ș.a. Numai la asta mă gândeam.  Am ales Franța! Mi-am făcut dosarul și așteptam interviul! Auzisem că este relativ simplu și că nu ar trebui să-mi fac griji. Nu am putut! M-am stresat, eram agitat, voiam să intru acolo cât mai repede și să le spun că vreau cu orice preț să obțin „biletul de tren” (avizul favorabil din partea comisiei). Am intrat la interviu, am discutat, am ieșit, am plecat acasă (chiar acasă, nu la cămin). După câteva ore, un bun prieten îmi dă un mesaj și aflu că sunt pe listă. Plec cu Erasmus la Lyon, Franța. Fericire maximă! Trebuie să le spun tuturor. Îi adun pe toți acasă și le dau vestea: am fost acceptat, plec în Franța. Se bucură cu mine, pentru mine.

După toate acestea a urmat dosarul la UB. Un alt dosar, cu multe documente și mulți nervi întinși la maxim. Am reușit mereu să mă mențin cu zâmbetul  pe buze și să depășesc momentele în care aș fi renunțat. Atunci când încep un proiect nu renunț la el, orice s-ar întâmpla. Găsesc soluții să depășesc momentele critice și am învățat că fiecare obstacol te face să devii mai puternic.
Fac toate actele, declarații peste declarații, semături peste semnături. Aflu că Learning Agreement-ul, un document cu toate cursurile pe care urmează  să le studiez la universitatea gazdă, nu este bun. Îl refac și trebuie să obțin toate semnăturile. Mă gândesc la o soluție astfel încât să fac asta mai repede (știam că dacă duc documentul la birou va dura câteva zile până îl voi primi; timpul era destul de limitat, dat fiind faptul că trebuia să trimit documentul în Franța). Vorbesc cu Ana- Maria (amândoi eram în aceeași situație, amândoi suntem la Lyon) și discutăm un „plan”. Eu, în ziua următoare participam la o ședință cu Rectorul UB, iar Ana-Maria avea cursuri la facultate de la ora 08:00. Perfect! Ea obține semnăturile de la coordonatorul nostru, iar apoi eu de la dl-ui Rector. Astfel, ne-am zis noi, am ușurat și munca doamnelor de la Birou, mai aveau doar o ștampilă de pus. Dar nu stă treaba chiar așa; Doamna de acolo a văzut lucrurile altfel, față de intenția mea. Atitudine de neînțeles, profund jignită de situație, de asemenea nervoasă. Încercam să înțeleg unde am greșit!  Am lăsat-o să-și termine numărul apoi i-am zâmbit, i-am urat o zi frumoasă, mi-am luat documentele și am plecat.

Între timp, m-am ocupat de căutarea cazării la Lyon. Prin intermediul unei organizații am găsit cazare. Pentru a fi ei siguri că eu voi ocupa  locul în cămin, am plătit o taxa de 400 de euro (350 îmi vor fi rambursați). Eram fericit, am rezolvat cu cazarea, nu plătesc decît 167,5 euro pe luna. E perfect! Neștiind exact cum stau lucrurile, aveam vaga impresie că din banii ăștia  prima lună este asigurată și nu va trebui să plătesc (sau poate, mă gândeam, plătesc doar plata pe luna în curs, nimic mai mult)

Timpul se apropiase, mai erau câteva zile și trebuia să fac ultime documente. Era vorba de o declarație de garanție (dar nu făcută de mine, ci de un prieten, de cineva din familie sau oricine altcineva) care prevedea că în situația în care nu voi respecta clauzele contractuale va trebui să returnez toți banii pe care îi primesc. Altă problemă, chiar și pentru unii notari. În Slobozia, reședința jud. Ialomița, nimeni nu auzise de așa ceva și nu au vrut să facă. Noroc cu prietenii. M-a ajutat Nicu, un bun prieten, și am mers cu el la notar. Am suferit un șoc. 10 minute de așteptare și o foaie : cost total – 250 de lei. Și acum regret că le-am dat foaia cu ce trebuia să scrie (efectiv, au copiat un text și mi-au luat banii 😦 )Asta e, se mai întâmplă.

10 ianuarie 2015, ajung la Lyon, mă cazez 2 nopți la hotel (luni, 12 ianuarie, urma să primesc căminul). Mă car cu uriașul meu bagaj de la hotel la facultate (unde, induși în eroare, am fost degeaba) apoi mergem la Universitate (Biroul Relații Internaționale) unde ne întâlnim cu Anca (nota 10+) ne semnează documentele, apoi mergem să ne informeze cineva despre ce urmează a se întâmpla (prezentarea facultății, test de limbă etc.) și în cele din urmă mergem la o doamnă drăguță și primim documentele pentru cămin. Supărat, obosit, transpirat, car bagajul și din neatenție s-a prins roata într-un fier și am tras (ghici ce, s-a rupt roata)… sa-l car…era crimă, sa-l trag.. nu prea mergea, că a rămas doar într-o roată. L-am cărat, l-am tras… cert e că roata s-a tocit de tot, nimic nu a mai rămas din ea )
Ajung la cămin, și surpriză : trebuie să scot din buzunar 150 de euro (garanție, pe care se pare că-i voi recupera la finalul stagiului)+ 167,5 euro (taxa pe prima lună)+ taxă de dosar (10 euro); în total 327,5 euro. Am zis că nu-i real ce se întâmplă… Toți banii mei, să-i dau aici. I-am dat, nu aveam ce face. Am fost ajutat, și din nou mulțumesc celor care m-au ajutat.
Apoi, mai aveam de făcut  vreo două documente: Assurance Locative și  Responsabilites Civiles (prima a costat 42 de euro, iar cealalta 16 euro). Alți bani, altă distracție. Erau obligatorii!

Am scăpat de birocrație, am început facultatea. Ca student Erasmus vei urma, la Lyon, două cursuri obligatorii: unul de Limbă Franceză (5 credite) și unul de Inițiere în Cultura Franceză (3 credite). Apoi, ai posibilitatea să-ți alegi ce cursuri vrei tu.  Asta înseamnă că am modificat Learning Agreement-ul, întrucât la Filosofie, marea parte a cursurilor la care aveam acces erau în zi de joi, iar eu nu puteam să am numărul necesar de credite. Am ales tot ce se putea alege (și încadrabil în orar) de la filosofie (Philosophie morale et politique, Histoire Philosophie Moderne, Philosophie et Science Humaines, Philosophie Politique) și am mai ales 3 cursuri de la Facultatea de drept (Institutions et Gouvernements compares, Introduction a la  Science Politique, Institution Européenes)

Dacă nu v-ați dat seama, cursurile sunt în limba franceză. E relativ ok. Nu sunt un zeu al limbii franceze, dar aici e provocarea și motivul pentru care am ales Franța. Nu știu ce se va mai întâmpla până la finalul stagiului, dar am încredere că va fi bine.

Ai experimentat viața de student Erasmus? Lasă-mi un mesaj în secțiunea de comentarii și spune-mi cum a fost 🙂
Ești student Erasmus? Lasă-mi un mesaj și spune-mi cum este experiența ta 🙂
Vrei să aplici pentru Erasmus? Lasă-mi și tu un mesaj și spune-mi de ce vrei să faci asta? 🙂

Împreună, prin experiențele noastre îi putem ajuta cu informații pe cei care au nevoie de ele, dar îi putem motiva și pe cei care nu sunt siguri dacă vor să facă asta.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați citit până la final.

Un Erasmus,
Cătălin

Anunțuri
Etichetat cu: , , ,
Postat in Social, Studentie
Un comentariu la “În Lyon, cu Erasmus
  1. Aventura ta pare mult mai roz față de poveștile pe care le-am auzit despre acest program. De exemplu, cică sunt șanse foarte mici să fii selectat ca și student Erasmus, iar birocrația românească descurajează mulți tineri atunci când încep să umble după acte și toate cele…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhiva postărilor
Logo Asociația studențească Philos

Logo-ul Asociației studențești Philos

Logo Asociația Studenților din Universitatea București
Logo Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România

European Student's Union

%d blogeri au apreciat asta: