„Tiptil” într-un nou concert „Prietenii muzicii”


După o sesiune de examene solicitante și după o vacanță binemeritată vă invităm la un concert unic miercuri, 29 februarie 2012, ora 19.00 la Casa Universitarilor, (Str. Dionisie Lupu, nr. 46 – strada paralelă cu str. Pitar Moș). Va concerta trupa Tiptil.

Înfiinţată în septembrie 2009, de Bujor, Creţu şi Ciprian (membri ai fostei trupe Baba Novac) împreună cu Raluca, TiPtiL a debutat, două luni mai târziu cu un concert curajos care, după reacţia publicului, a marcat începerea unui proiect special în peisajul muzical românesc. La aproximativ un an, în decembrie 2010, regizorul Cătălin Bugean a realizat primul videoclip al trupei TiPtiL pentru melodia „Spune-mi!”, o piesă delicată şi deopotrivă energică, suavă şi, pe alocuri, melancolică.

Originalitatea şi efervescenţa stilului muzical abordat, au adus trupa TiPtiL în line-up-ul mai multor festivaluri:

  • Stufstock Newcomers (2010) – finalistă şi câştigătoare a premiului de jazz;
  • Global Battle of the Bands (2010) – finalistă;
  • Festivalul “Bluzău” – 2010
  • Festivalul “B’ESTFEST” – 2011
  • Festivalul “Club A” – 2011 ediţia aniversară 40 de ani.

Totodată, TiPtiL a fost prezentă cu două concerte în cadrul celei de-a zecea ediţii a festivalului internaţional de film TiFF, unul dintre concerte fiind susţinut la petrecerea de închidere a festivalului. În data de 29 mai, la invitaţia Institutului Cultural Roman din Berlin, TiPtiL a reprezentat România, susţinând un concert în cadrul evenimentului Romanian Music Nights la Berlin.

Componenţă:
Raluca Staicu (voce);

Andra Covaleov (voce);

Creţu (chitară);

Bujor Stoicovici (chitară bas, contrabas);

Ciprian Moisescu (tobe).

Universitatea din București continuă tradiția concertelor „Prietenii muzicii” și în anul universitar 2011-2012, invitând toți iubitorii de muzică de calitate la Casa Universitarilor.

Intrarea este liberă!

Stagiunea „Prietenii muzicii în Universitatea din Bucureşti” face parte din proiectul „Musica Mobile”. Concertul face parte din programul “Oportunități la tine acasă” finanțat de către Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și Exces Music. Programul „Oportunităţi la tine acasă” a debutat în septembrie 2009 ca eveniment anual dedicat susţinerii financiare şi profesionale a tinerilor din domeniul muzicii culte. Proiectele din cadrul acestui program urmăresc scopul comun de a oferi interpreţilor talentaţi şansa de a acumula experienţa necesară unei cariere de succes, ajutându-i, în acelaşi timp, să obţină un venit periodic din prestaţiile artistice. Astfel, la nivel naţional se derulează deja, de la data amintită, o serie de turnee de concerte de jazz şi de muzică clasică ce promovează, sub diferite denumiri, tineri muzicieni români de valoare.

Partenerii programului sunt Universitatea din Bucureşti, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (UNMB), Radio România Cultural (RRC), Metropotam, evenimentestudentesti.ro, calendarevenimente.ro.

Anunțuri
Postat in Social

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhiva postărilor
Logo Asociația studențească Philos

Logo-ul Asociației studențești Philos

Logo Asociația Studenților din Universitatea București
Logo Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România

European Student's Union

%d blogeri au apreciat asta: