Dreptul de a protesta, amenintat in preajma zilei Democratiei

 

  ANOSR, in calitatea de reprezentant legitim al studentilor romani a reactionat intotdeauna atunci cand a considerat ca drepturile tinerilor, indiferent de natura acestora (educationale, sociale, civice), sunt restranse. Astfel, ANOSR isi exprima public pozitia fata de propunerile Ministerului Administratiei si Internelor cu privire la modificarea Legii privind organizarea adunarilor publice, modificari postate pe site-ul oficial al institutiei.

 

In contextul in care ieri Organizatia Natiunilor Unite a sarbatorit Ziua Internationala a Democratiei promovand libera exprimare ca valoare universala, ANOSR considera ca modificarile propuse au un efect contrar, limitand posibilitatea de manifestare publica a cetatenilor.

 

ANOSR considera proiectul sus-mentionat ca un afront adus valorilor pe care o societate democratica ar trebui sa le promoveze, subliniind urmatoarele aspecte principale:
– Proiectul elimina articolul din vechea forma care sustine faptul ca libertatea cetatenilor de a-si exprima opiniile politice, sociale sau de alta natura, de a organiza mitinguri, demonstratii, manifestatii, procesiuni si orice alte intruniri si de a participa la acestea este garantata prin lege
– Noul proiect inlocuieste termenul de „declarare” a adunarilor publice cu cel de „aprobare”, fapt ce elimina practic statutul de drept al acestei forme de exprimare publica
– Proiectul propus interzice organizarea adunarilor publice in imediata apropiere a (…) obiectivelor militare sau a celor asigurate cu paza militara, categorie in care se incadreaza Guvernul, Parlamentul, Ministerele si alte institutii ale statului. ANOSR considera ca aceasta modificare poate reprezenta o masura de cenzura a cetatenilor de a-si exprima nemultumirile fata de activitatea acestor institutii
– Interzicerea adunarilor publice a caror desfasurare ar stanjeni folosirea normala a drumurilor si institutiilor publice anuleaza practic orice forma de protest in interiorul oraselor
– Interzicerea folosirii sistemelor de comunicare pentru incitarea participanţilor la acţiuni de natura sa aduca atingere imaginii instituţiilor sau persoanelor private ori publice. ANOSR considera ca aceasta modificare genereaza o abordare subiectiva fata de manifestatiile organizate si poate genera abuzuri din partea institutiilor stuatului.
– Introducerea obligativitatii de a anunta institutiile statutului cu 5 zile inainte de desfasurarea acestora, fata de 3 zile, cum era stipulat in fosta lege, blocheaza practic o reactie prompta a cetatenilor la subiecte de interes pentru ei.
In concluzie, ANOSR considera ca o lege cu privire la organizarea manifestatiilor publice precum si a oricaror forme de protest trebuie sa fie garantul respectarii dreptului cetatenilor de a se exprima public si sub nicio forma nu trebuie sa fie orientata catre sanctiuni si limitari ale acestui drept.
ANOSR isi manifesta dorinta de a dezbate intr-o intalnire oficiala cu reprezentantii MAI aceste propuneri pentru ca dreptul la libera exprimare a cetatenilor sa fie protejat.
„Aceasta legea nu are rolul de a proteja imaginea instituiilor sau a persoanelor publice ci de a proteja drepturile cetatenilor. Legea trebuie sa preintampine controlul excesiv din partea statului, nu sa-l oficializeze! Cerem astfel Ministerului Administratiei si Internelor sa revizuiasca proiectul de lege astfel incat acesta sa garanteze dreptul cetatenilor de a se exprima public. Miscarea studentesca din Romania aflata de-a lungul timpului in primul plan al principalelor manifestatii publice, nu va accepta sub nicio forma o restrangere a acestui drept” Daniela Alexe – Președinte ANOSR

Anunțuri
Postat in Social

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhiva postărilor
Logo Asociația studențească Philos
Logo Asociația Studenților din Universitatea București
Logo Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România

European Student's Union

%d blogeri au apreciat asta: