Rezultatele Referendumului universitar pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului la Universitatea din București

Senatul Universităţii din București a validat miercuri, 29 iunie 2011, rezultatele Referendumului universitar pentru alegerea modalității de desemnare a rectorului. Comunitatea academică a Universităţii din București a optat ca rectorul instituţiei să fie ales „pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct, secret şi egal”.

 

Din cele 1468 de persoane cu drept de vot din cadrul universităţii, s-au prezentat la urne 806 de persoane, reprezentând 53% din total. Dintre aceştia, 691 de persoane, adică 85,7% dintre cei care au votat, au ales opțiunea „pe baza de alegeri generale, prin vot universal, direct, secret și egal”. Restul de 111 de persoane care au votat şi-au exprimat opţiunea pentru alegerea rectorului pe bază de concurs public. Din totalul voturilor exprimate, 4 au fost nule.

La referendum au avut drept de vot toate cadrele didactice şi cercetătorii angajaţi pe perioadă nedeterminată, studenţii membri ai senatului universitar şi ai consiliilor facultăţilor. Alegătorii au optat între cele două variante de desemnare a rectorului: „concurs public” pentru desemnarea rectorului sau „alegeri generale prin vot universal, direct, secret şi egal”.

Anunțuri
Postat in Social

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhiva postărilor
Logo Asociația studențească Philos

Logo-ul Asociației studențești Philos

Logo Asociația Studenților din Universitatea București
Logo Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România

European Student's Union

%d blogeri au apreciat asta: