Fenomenologie şi istorie

 

„În istorie se găseşte adevăratul ‘fir călăuzitor’ al cercetărilor fenomenologice.”

(M. Heidegger, GA 58, 246-47)

 

Potrivit unei reprezentări destul de răspândite, începuturile fenomenologiei ar sta sub semnul exigenţei de a accede în mod evident şi apodictic la un tip de adevăr şi de cunoaştere cu totul anistorice, o exigenţă care treptat a trebuit să fie reconsiderată – bunăoară, odată cu Heidegger – fenomenologia cunoscând astfel o radicală „turnură istorică”. O interpretare care nu este însă ferită de întrebări: oare fenomenologia, în expresia ei iniţială, a ignorat cu adevărat problema istoriei, sau aceasta este deja prezentă, în chip implicit, în cadrul Cercetărilor logice? Oare polemica timpurie a lui Husserl împotriva istoricismului (din Filozofia ca ştiinţă riguroasă) conţine în mod cert un refuz al istoricităţii? În sfârşit, este metoda fenomenologică, aşa cum a fost ea expusă iniţial de Husserl, cu adevărat „anistorică”?

 

Colocviul de faţă are ca punct de plecare necesitatea de a chestiona acest loc comun al exegezei şi de a propune, în prelungirea acestor întrebări, dezvoltarea unei analize a raportului dintre fenomenologie şi istorie în funcţie de trei direcţii principale care urmăresc: 1) fenomenul „istoriei” ca temă de cercetare fenomenologică 2) fenomenologia ca formă aparte de înţelegere şi de cercetare istorică şi 3) rolul concret pe care l-a jucat problema „istoriei” în evoluţia mişcării fenomenologice.

 

Trei direcţii de analiză care pot fi redate la fel de bine şi prin trei nuclee tematice şi întrebările lor aferente: în primul rând, este avut în vedere modul de relaţionare – în cheia apartenenţei, efectivităţii sau condiţionării istorice – a individualităţii ireductibile şi finite a omului (concepută ca viaţă, conştiinţă, existenţă sau sine) cu sensul istoriei (care se „dă” ca teleologie, teleologie „răsturnată”, survenire sau destin). Numai că – iar aici atingem cel de-al doilea aspect – pentru a surprinde în mod strict fenomenologic caracterul constitutiv al istoriei pentru existenţă, sunt necesare dezvoltări şi inflexiuni metodologice care, frizând relativismul istoric, reclamă imperativ lecturi interogative: a reuşit oare fenomenologia, prin turnura sa istorică, să propună un model viabil de înţelegere istorică sau a condus doar la o multiplicare a formulelor de apropriere a sensului istoric („fenomenologia genetică” a lui Husserl, „destrucţia” lui Heidegger, „hermeneutica” lui Gadamer şi Ricœur, „reflecţia destinală” a lui Patocka)? În ce fel această dezvoltare de natură metodologică pe care fenomenologia a cunoscut-o, în direcţia unei forme de cercetare istorică, este condiţionată de o înţelegere tematică a istoriei, înţelegere care poate fi, la rândul ei, interpretată istoric? În sfârşit, trebuie stabilit dacă fenomenologia, în urma acestei „turnuri” istorice – responsabilă în mare măsură pentru noile direcţii, dar şi pentru noile „erezii” din sânul acestei discipline – riscă o diseminare îndoielnică sau îşi refortifică astfel capacitatea sa interogativă.

 

Fiecărei prezentări îi vor fi acordate 30 de minute, pentru ca alte 30 de minute să fie rezervate discuţiilor.

 

Cei care doresc să participe sunt rugaţi să trimită până la data de 30 iunie 2011 un rezumat de aproximativ 500 de cuvinte la adresa paul.marinescu@phenomenology.ro, cu menţiunea „Fenomenologie şi istorie” în titlu, programul final al colocviului urmând să fie anunţat la sfârşitul lunii iulie.

 

Deoarece publicarea actelor colocviului este prevăzută pentru noiembrie 2011, lucrările selecţionate vor trebui predate în forma finală de redactare până la începutul lunii octombrie 2011.

Anunțuri
Postat in Social

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhiva postărilor
Logo Asociația studențească Philos

Logo-ul Asociației studențești Philos

Logo Asociația Studenților din Universitatea București
Logo Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România

European Student's Union

%d blogeri au apreciat asta: